loading...

 

Preşedintele Klaus Iohannis dă o veste tristă părinţilor care sunt plecaţi în străinătate iar copiii lor rămân în ţară.

Potrivit declaraţiei lui Klaus Iohannis, oferită la televiziunea naţională, alocaţiile copiilor cetăţenilor români care lucrează în străinătate vor fi tăiate dacă aceştia rămân în ţară.

Potrivit preşedintelui, decizia va fi discutată la Bruxelles în Consiliul European şi va fi pusă în aplicare cât mai curând posibil. Această discuţie a pornit în urmă cu un an după ce Marea Britanie şi Austria au cerut reducerea alocaţiilor primite de copiii români din străinătate dacă aceştia rămân în ţară.

Klaus Iohannis a declarat că această decizie va privi toate statele din Uniunea Europeană, nu doar Marea Britanie.

Prin această lege urmează ca alocaţia copilului să fie adaptată la ţara unde trăieşte copilul, nu unde s-a născut. Preşedintele a fost de acord cu această lege, iar România a acceptat reducerea indemnizaţiilor copiilor care provin din familii de români care lucrează în străinătate, la nivelul celor din România.

Astfel, valoarea alocaţiilor acordate de Marea Britanie şi Austria o corespundă cu cele din statul de unde provin părinţii copiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ